Je suis, tu es, il/elle est

Ne numim oameni, ne numim vulnerabili, avem asteptari, sperante, suferinte, dureri, dileme, probleme, bucurii si tristeti. Din pacate uneori nu avem ratiune si asta incurca mereu itele. De cite ori nu actionam oare din instinct si facem greseli care nu se pot repara, ranim oameni dupa care ne pare rau, stricam o amintire care in mod normal ar trebui sa ramana frumoasa? De citeori nu ne amagim cu farame de fericire crezand ca am prins pe Dumnezeu de un picior? De cate ori negam ca ne aflam pe o insulita mica mica mica de ne incap numai talpile, in jur aflandu-se mocirla cat haul? Ne amagim ca traim inconjurati de curcubee atat timp cat tinem picioarele pe uscat insa nu ne dam seama ca daca facem un pas gresit ne murdarim din cap pana in picioare…
Dar nu-i nimic.

Viata omului e astfel construita incat sa gresim, sa incercam sa nu mai repetam aceleasi greseli si sa ne ghidam dupa ele in a ne forma caracterul. Invatam zilnic (cel putin eu), usor nu e. Ne educam zilnic pentru o mai buna perspectiva si eventual incercam sa ne desenam traiul la doua puncte de fuga, nu la unul singur… Cu cat mai multe porti, cu atat mai luminoasa-i curtea, nu? Incercam sa iesim dintre ziduri, sa le daramam eventual si sa ne asumam riscuri. Incercam sa ne pastram tineretea macar in suflet, sa zambim in fata necazului si sa avem langa noi umeri pe care sa plangem cand s-a facut inturneric, poate si fiindca mai tuna uneori. Incercam sa ne pastram umanitatea…