Ochi surzi. Ochi muti

Cum ar fi sa poti asculta si vorbi cu ochii? Doar cu ei? Sa faci loc lacrimilor, de data asta nesarate, pentru a vorbi si apoi asculta. Sa plangi cu brume de roua, auzind. Sa speli cu paraul cel frumos curgator tot ceea ce mai ieri era patat. Sa alungi cu firisoarele tale de apa prapastiile ce s-au adancit, roase de vreme si de tristeti. Sa culegi printre alb sau culoare tocmai acele cuvinte cu care sa-ti formezi propozitii ori fraze. Sa depuna ochii marturie vie pentru surzenia si mutenia mea.
Cum ar fi sa ai in spatele ochilor o piramida de tristete, iar baza ei sa fie temelie pentru mantuirea celor indragiti? Sa le fii calauza, sa le porti curajos poverile, sa ii ajuti a-si gasi calea, cu pretul vorbirii si al auzirii ochilor tai.

Sa nu consideri ca te-ai sacrificat. Sa nu te temi ca, daca ochii nu-ti vor mai putea vorbi ori asculta, vor sti mereu sa vada, chiar si atunci cand altii vor crede ca pe ei nu-i mai vezi.
Cum ar fi sa ma pot intoarce in locul unde Ti-a fost infipt acel cui… dar nu in maini ori picioare, ci in Ochiul Inimii? Cum ar fi sa pot vedea, auzi si simti rastignirea-Ti pe crucea inimilor noastre? Cum ar fi sa simt fiece pas pe care-l faci inspre mine ca pe un cui cu migala infipt in miezul sufletului meu? Cum ar fi sa nu mai am eu ochii surzi, ori muti in prezenta Ta? Cum ar fi…?